Conform legislației europene, avertizorul de integritate (Whistleblower) este persoana care face o atenționare cu bună-credință cu privire la orice fapt care implică o încălcare a legii, a deontologiei profesionale sau a principiilor bunei administrări, eficacității, eficienței economice și a transparenței. Scopul legislației este de a proteja personalul care sesizează sau notifică încălcări ale legii în cadrul companiilor, comise de persoane cu funcții de conducere sau de execuție.
Semnalizarea de încălcări care constituie abateri disciplinare, contravenții sau infracțiuni reprezintă un avertisment de interes public și se pot referi la încălcarea legii, cum ar fi: infracțiuni de corupție, infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, tratamente preferențiale ori discriminatorii, încălcarea dispozițiilor referitoare la incompatibilități și conflicte de interese, părtinire politică în exercitarea prerogativelor de locuri de muncă (cu excepția persoanelor alese sau numite pe criterii politice), neglijența sau incompetența la locul de muncă, proasta gestionare a patrimoniului, etc.
Te rugăm lasă-ne comentariul tău mai jos.